Actiunea filmului "Franklyn" este plasata in doua lumi paralele - Londra contemporana si o metropola fantastica din viitor numita Meanwhile City, axandu-se pe prezentarea vietilor a patru suflete pierdute, ce se intersecteaza la un moment dat datorita tragediei, destinului, iubirii si razbunarii.
Jonathan Preest este un detectiv vigilent si ateu, care isi ascunde chipul sub o masca si rataceste pe strazile apocaliptice din Meanwhile City, un oras guvernat de credinta si bigotism religios, in cautarea rivalului sau "The Individual", pe care vrea cu orice pret sa se razbune din cauza ca acesta a ucis o fata rapita cu ani in urma. In Londra zilelor noastre ii intalnim pe Milo - un tanar cu inima franta, care a fost parasit in fata altarului si spera sa regaseasca dragostea inocenta in persoana lui Sally, fata pe care a iubit-o in liceu si care acum a devenit profesoara in Ealing, pe Emilia - o studenta la arte cinica si depresiva, care perfecteaza tentative de sinucidere din ce in ce mai complexe si le filmeaza cu scopul de a le folosi drept material pentru lucrarea ei de licenta si pe Esser - un pastor din Cambridge, care vine in capitala Angliei pentru a-si cauta fiul ratacit printre oamenii fara adapost de pe strazile orasului.